Raluca Sibișan
Despre mine
Numele meu este Raluca Sibișan – sunt autor, mentor în reprogramarea tiparelor mentale subconștiente, mentor în reechilibrare emoțională și coach în remodelarea conștientă a manifestării realității.
De mai bine de 10 ani focusul meu a fost studierea modului în care funcționează realitatea, a psihicului uman și a funcționalității creierului, precum și înțelegerea concretă a relației dintre cele două. Principalul motiv pentru care am început această călătorie de cunoaștere am fost chiar eu. Aveam o nevoie disperată să mă înțeleg pe mine și caruselul de emoții pe care le conțineam și să înțeleg de ce viața mea arată total diferit față de cum îmi doream, indiferent de multiplele eforturi depuse pentru a o schimba.
Oricât de selectivă deveneam, sfârșeam tot rănită în relații toxice și disfuncționale, oricât de mult ofeream în prietenii, nu era de ajuns pentru a crea reciprocitatea, oricât de conștiincioasă și focusată eram în carieră, succesul financiar și recunoașterea valorilor și meritelor mă ocoleau cu o precizie extraordinară și oricât de multă grijă acordam corpului meu și întregului organism, cu stil de viață sănătos, analize la zi, tratamente și suplimente, recurent starea mea de sănătate și condiția mea fizică aveau de suferit. Nu doar o dată am experimentat depresia și nu doar o dată m-am întrebat “ce mai caut aici?”, însă obsesia mea că absolut orice lucru, ulterior schimbandu-mi profesia și domeniul de studiu în cel al psihologiei, trebuie să aibă o explicație în lumea asta, m-a determinat constant să caut răspunsurile.
Firea mea sceptică și gândirea analitică, bazată pe științe exacte, m-au condus spre aprofundarea domeniilor reale. Totodată, profesia mea de bază – managementul, m-a ținut mereu ancorată în studierea psihologiei umane, iar aceste două arii – aveam să aflu în timp cum – se întrepătrund. Sutele de ore de cursuri găzduite atât de autori locali, cât și de peste hotare, zecile de cărți și studii științifice răsfoite în repetate rânduri, ulterior schimbandu-mi profesia și domeniul de studiu în cel al psihologiei și devenind chiar eu propriul meu studiu de caz și cobai, au dus la testarea a sute de tehnici de vindecare emoțională și modificarea propriu-zisă a întregii mele vieți, observând zi de zi eficiența fiecărui lucru aplicat.
Astfel am ajuns la înțelegerea că întreaga mea realitate este determinată strict de mine, de tiparele mele mentale și că oamenii și relațiile cu aceștia, fluxul banilor și succesul sau eșecul profesional, dar și starea de sănătate a organismului sunt doar proiecții externe care ilustrează informațiile deținute de mine la nivel intern, de care nu sunt conștientă. De aceea nicio încercare a mea trecută nu a avut vreun efect, pentru că acționam asupra exteriorului, când cauza proiecției exterioare se afla mereu în interiorul meu.
Reechilibrând ce conțineam în profunzime, am experimentat în realitatea palpabilă viața dorită și mă bucur acum de: o relație sănătoasă, constructivă și armonioasă, prietenii de calitate și profunde, flux financiar crescut și prosperitate, dar și îmbunătățirea funcționării întregului organism!
Eu transformându-mi total întreaga viață exact în forma visată, am început să ofer și altora, care încă erau în căutare de răspunsuri și soluții, o scurtătură. Am realizat acest lucru în ultimii ani prin mentorat individual, lucrând cu sute de oameni și având rezultate remarcabile fiecare dintre aceștia. Din dorința de a împărtăși experiența acumulată mai eficient și mai accesibil pentru cât mai multe persoane dornice să își schimbe viața, am creat acest program care concentrează toate cunoștințele ce le sunt necesare și totodată, toate tehnicile și practicile care dau rezultate!