Testimoniale
PĂRERILE CLIENȚILOR NOȘTRI
Am participat la multe cursuri pe tema dezvoltării personale; cursul cu Raluca a fost unul dintre cele mai bine structurate, iar metodica ei, pe care o adaptează în funcție de caracteristicile fiecărui cursant, m-a impresionat! Mi-a dat spre implementare tehnici simple și scurte, dar profunde în același timp, spre manifestare rapidă, exact ceea ce căutam!
Având experiență în domeniu, pot spune că este foarte bine pregătită și chiar pune suflet, pentru ca omul cu care lucrează să obțină rezultatele dorite prin metodele ei și exercițiile personalizate pe care le propune! O recomand cu încredere!
Viorelclient
După numai o sesiune în urma căreia am lucrat pe traumele din copilărie, au început să vină deblocările. În doar 48 ore de lucru, persoana iubită mi-a scris că vine în vizită (după 4 luni de no contact); am manifestat clienți pentru partea profesională (targetul pe care mi l-am pus pentru tot anul 2024 a fost atins în doar 2 zile), care a venit la pachet și cu bani, bineînțeles! Mulțumesc din suflet că m-ai ajutat deja după doar o discuție să ajung direct la problemă și sunt convinsă că manifestările mele se vor debloca din ce în ce mai ușor!
Laviniaclient
După multe încercări, terapie, hipnoză etc, am ajuns să o cunosc pe Raluca, omul minunat care mi-a schimbat viața! De la femeia care nu ieșea din casă fără geanta plină cu anumite obiecte care mă “țineau în siguranță “ acum treptat renunț la ele, dar și la pastilele calmante și mă simt din ce în ce mai relaxată. Observ că gândurile mele care o luau razna, acum sunt mai așezate și treptat mă simt liberă să plec cât mai departe de casă, fără frică, ci cu încredere! O recomand cu mare drag, dacă chiar îți dorești să îți vindeci traumele, fobiile sau să ajungi o persoană cu un concept de sine de neegalat!
AndraCLIENT
Bună Ralu! Vreau să îți spun că după aceste 4 sesiuni, viziunea asupra multor aspecte din viața mea s-a schimbat într-un mod pozitiv. Am început să am mai multă încredere în mine și totodată și relațiile cu cei din jur se leagă altfel! Între timp am primit și o ofertă pe plan financiar, totul decurge extrem de bine! Lucrul pe care îl facem împreună dă roade și pentru asta îți mulțumesc!
Laurențiuclient
Raluca, nu sunt cuvinte prin care să descriu minunile care se petrec în mine de când am început să lucrez cu tine, minunile se petrec pe toate planurile: profesional, curajul, încrederea și stima față de mine îmi aduc rezultate excepționale; relațiile, am parte de iubire și totul se îmbunătățește în fiecare zi; dar în primul rând, miracolul, mi-ai redat sănătatea fizică! Efectiv sunt uimită de miracolele care se produc în viața mea! Nu am cuvinte să exprim cât de multe îmi oferi, îmi oferi adevărata existență a mea în miracole! Consider că un înger vorbește prin tine și sunt entuziastă să descopăr cum totul continuă să se îmbunătățească zi de zi. Mulțumesc că mă faci să văd că nu există limite în fericirea totală!
MiriamCLIENT
Hello Raluca! Voiam să îți mulțumesc pentru tot, starea mea de sănătate se îmbunătățește în fiecare zi, sunt recunoscătoare acum pentru fiecare reușită. Este un drum frumos acesta pe care am pornit și prin care învăț în fiecare zi lucruri minunate! Îți mulțumesc încă o dată pentru devotament, implicare, blândețe și pentru faptul că mi-ai arătat calitățile mele!
IoanaCLIENT
Ralu, astăzi m-am simțit “EU” după foarte mult timp! Nu am mai pus focusul pe exterior, ci doar pe mine. Dialogul interior bazat pe afirmațiile date de tine mă ajută să mă privesc cu mai multă încredere în mine și pentru asta îți mulțumesc!
LaurCLIENT
Bună Ralucaaaa! Mi-am manifestat un partener exact așa cum îmi doream! A apărut în viața mea super fain acest om care are toate calitățile pe care eu mi le repet în gând. A fost așa o conjunctură la muncă, s-a încheiat un contract cu o nouă firmă unde el este manager și a fost o chimie super puternică între noi instant. Îți super mulțumesc!!! Sunt nespus de fericită, dar tot vreau să lucrez în continuare pentru că acum că am manifestat asta am încredere că pot orice și vreau mai multe în viața mea! Te pup! Ești o minune!
AlexandraCLIENT